ONU a prezentat principalele „principii” pentru combaterea dezinformării online

combaterea dezinformării online

ONU a prezentat luni „principiile majore pentru integritatea informaţiei”, care vizează în primul rând combaterea dezinformării online, în special prin regândirea modelului publicitar al platformelor şi reţelelor de socializare. Documentul , care nu este obligatoriu, enumeră cinci principii principale:

– încrederea şi rezistenţa societăţii;

– mass-media independente, libere şi pluraliste;

– transparenţa şi cercetarea;

– responsabilizarea publicului;

– stimulente pozitive.

„Într-o perioadă în care miliarde de oameni sunt expuşi la argumente înşelătoare, distorsiuni (ale adevărului) şi minciuni, aceste principii stabilesc o cale clară, înrădăcinată în drepturile omului, inclusiv în dreptul la libertatea de exprimare şi de opinie”, a comentat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, într-un comunicat transmis AFP și citat de News.ro.

Prezentând în urmă cu un an un document de orientare care sublinia „riscul existenţial” pentru umanitate al dezinformării online, chiar înainte de dezvoltarea fulminantă a noilor instrumente de inteligenţă artificială, el a propus elaborarea unui fel de cod de conduită care să servească drept referinţă în acest domeniu.

Într-un moment în care unele state sunt acuzate că sunt ele însele surse ale campaniilor de dezinformare, documentul analizează în special marile companii de tehnologie care fac posibil ca mass-media să joace un rol-cheie în această campanie. ONU le invită să se abţină de la difuzarea de informaţii false şi de discursuri de ură şi, în special, să consolideze măsurile de garantare a integrităţii informaţiilor în timpul campaniilor electorale.

Documentul invită, de asemenea, agenţiile de publicitate să se implice, unindu-şi forţele acolo unde este necesar, pentru a solicita transparenţă din partea platformelor din lanţul de publicare a reclamelor.

În ceea ce priveşte în mod mai specific riscurile prezentate de inteligenţa artificială, documentul solicită, de asemenea, companiilor de tehnologie să pună în aplicare o semnalizare clară a oricărui conţinut generat de inteligenţa artificială.