20 de ani de producție Decathlon în România: peste 50 de milioane de echipamente sportive fabricate local au ajuns pe piețele internaționale

20 de ani de producție Decathlon în România: peste 50 de milioane de echipamente sportive fabricate local au ajuns pe piețele internaționale
  • La 20 de ani de la primele investiții în producție, România a devenit unul dintre cele mai importante centre industriale pentru ciclism din ecosistemul Decathlon.
  • 10 milioane de biciclete produse în România pentru piețele europene
  • Astăzi, România produce anual suficiente biciclete pentru a umple peste 13 stadioane de fotbal de dimensiuni FIFA

 

Decathlon, brand global multi-specializat de articole sportive, marchează 20 de ani de producție pe plan local, un parcurs care a transformat România dintr-o destinație explorată pentru potențialul său industrial într-un centru strategic de producție pentru echipamente sportive destinate piețelor internaționale. În ultimele două decenii, peste 50 de milioane de produse fabricate în România au ajuns la clienți din întreaga lume, dintre care peste 10 milioane sunt biciclete. 

Evoluția reflectă dezvoltarea unei rețele solide de parteneri industriali, investiții constante în expertiză locală și un proces continuu de modernizare și digitalizare. Astăzi, România ocupă un rol important în ecosistemul industrial Decathlon, în special în domeniul ciclismului, unde producția a depășit pragul de 800.000 de biciclete anual.  

Timișoara găzduiește una dintre cele mai importante unități de producție din Sud-Estul Europei, unde sunt asamblate zilnic mii de biciclete pentru rețeaua europeană Decathlon. De altfel, în 2025, România se menținea în top 3 piețe cu cea mai rapidă creștere a vânzărilor de biciclete din Europa din ultimii trei ani. 

„În urmă cu 20 de ani, am pornit la drum alături de primii furnizori cu o viziune simplă: să descoperim potențialul României. Astăzi, suntem mândri că biroul de producție Decathlon a devenit un motor de creștere pentru industria sportivă locală. Împreună cu partenerii noștri industriali am demonstrat că în România se pot realiza produse cu un nivel ridicat de complexitate tehnică, de la biciclete electrice de ultimă generație la echipamente de siguranță cu airbag. Privim spre viitor cu dorința de a continua să investim în excelența operațională, digitalizare și dezvoltarea ecosistemului industrial local”, a declarat Raul Buzgar, Production Country Director România. 

Prin intermediul rețelei locale de furnizori și parteneri industriali, Decathlon produce în prezent în România biciclete electrice, biciclete de șosea din gama Van Rysel, încălțăminte tehnică pentru trekking, escaladă și alpinism de mare altitudine, precum și echipamente inovatoare de siguranță, inclusiv prima vestă cu airbag pentru echitație. Furnizorii companiei sunt localizați pe întreg teritoriul țării în orașe precum Timișoara, Alba-Iulia, Iași, București, Drobeta Turnu-Severin. 

Primele demersuri ale diviziei de producție Decathlon în România au început în perioada 2004 prin identificarea și dezvoltarea unor parteneriate locale în domeniul textilelor și al încălțămintei. Un moment important a fost reprezentat de deschiderea biroului din Timișoara în 2009 și lansarea activităților de asamblare a bicicletelor, care aveau să transforme România într-un centru regional de expertiză pentru ciclism. 

Ulterior, biroul din Timișoara a preluat coordonarea operațiunilor pentru Europa Centrală și de Est, iar dezvoltarea parteneriatului industrial Sport Mechanical Workshop a accelerat semnificativ capacitatea de producție.  

 

Cum a ajuns România să exporte expertiză industrială către partenerii Decathlon din Europa și Africa

Rolul strategic al României este confirmat și de organizarea, în 2026, la Timișoara, a EuroMed Partners Forum, eveniment care a reunit aproximativ 100 de reprezentanți ai celor mai importanți parteneri industriali Decathlon din Europa și Africa. Întâlnirea a avut ca obiectiv schimbul de bune practici, inovație industrială și dezvoltarea unor standarde comune de excelență operațională. 

La 20 de ani de la primele colaborări locale, compania își reafirmă angajamentul de a continua investițiile în inovație, digitalizare și dezvoltarea unei industrii sportive competitive, susținând totodată creșterea partenerilor industriali români și promovarea produselor fabricate local pe piețele internaționale. 

 

Despre Decathlon 

Decathlon, brand global multi-specializat de articole sportive, unul dintre cele mai mari din lume, deține în momentul de față 32 de magazine la nivel național, la care se adaugă platforma online și aplicația Decathlon, fiind prezent pe piața de retail sportiv din România încă din 2009, cu aproximativ 1.600 de coechipieri în 2025. Decathlon oferă iubitorilor de sport articole și echipamente pentru mai mult de 80 de sporturi, conform celor mai înalte standarde de calitate și inovație în domeniu, păstrând în permanență obiectivul strategic de a aduce oamenii împreuna prin sport si a face starea de bine (wellbeing) accesibilă astfel tuturor. 

Magazinele includ produse aparținând mărcilor proprii, precum: Quechua, Rockrider, Van Rysel, Domyos, Tribord, Kiprun, Solognac etc, dar și altor mărci internaționale, adresându-se atât începătorilor, cât și sportivilor de nivel avansat sau profesionist. Decathlon colaborează cu mai mulți producători industriali, fabricând astfel chiar în România produse marcă proprie pentru drumeții montane, trekking și escaladă (încălțăminte), dar și pentru ciclism (articole textile și biciclete pentru adulți și copii), vândute în întreaga Europă cu eticheta „Fabricat în România”.