Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, arată că aproximativ 35% din vânzările sale totale la categoria dedicată sunt înregistrate primăvara. De asemenea, compania remarcă un val recurent, raportat la aceeași perioadă (martie-mai) comparativ cu anul trecut, în special în ceea ce privește departamentul grădină.
„Departamentul de plante este punctul de atracție în magazinele noastre, mai ales primăvara, unde acoperim o gamă de aproximativ 6.000 de articole. Inevitabil, clienții care achiziționează plante se orientează, ulterior, către întregul proiect: de la substrat, îngrășământ, unelte și ghivece, până la decorațiuni pentru grădină și mobilier special”, a declarat Radu Oniga, Director General HORNBACH România.
Hornbach reunește trei direcții noi în adaptarea grădinii la ideile pasionaților de grădinărit, anume: Grădina de legume, Grădina de relaxare și Grădina de familie. Conform cifrelor raportate la anul 2023, grupa de decorațiuni pentru grădină, ghivece și articole sezoniere a dominat sortimentul, oferind o varietate de peste 6.500 de produse, în timp ce gama plantelor a inclus 6.000 de produse.
Compania se concentrează pe promovarea practicilor eco-friendly în amenajarea grădinii, fiind singura certificată, în acest moment, în furnizarea unei game de produse bio, pe un segment tot mai important: semințe și răsaduri.
Hornbach a introdus recent noi proiecte destinate amenajării grădinii, precum „Acoperișul Verde” – o grădină suspendată, 100% ecologică și organică, proiectul „Flo & Floralie” – care cuprinde o serie de produse adecvate copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani, „Colectarea apei de ploaie” – proiect ecologic gândit pentru a economisi resurse valoroase din natură şi resurse financiare, alături de proiectul „Grădina Urbană”, un concept multidimensional pentru care grădinăritul nu se limitează la un anumit spațiu.
